Psihiatrie în cadrul național-socialismului: crime și împăcarea cu istoria

Psihiatrie în cadrul național-socialismului: crime și împăcarea cu istoria

Spitalele de psihiatrie au devenit locuri crude de crimă în timpul erei naziste. Se estimează că cel puțin 250.000 de persoane bolnave mintal și cu dizabilități au fost victimele programului de eutanasie brutală. Aceste fapte șocante au fost discutate de prof. Maike Rotzoll, un istoric renumit în domeniul farmaciei și medicinei de la Universitatea din Marburg, într-o prelegere intitulată „După asasinarea bolnavilor”. Evenimentul a avut loc ca parte a Serii de prelegeri Ruperto Carola de la Universitatea din Heidelberg, care tratează întrebări de cercetare relevante din punct de vedere social pentru a le aduce mai aproape de un public larg. Această serie de prelegeri se intitulează „1945: pragul epocii și spațiul experienței” și oferă atât o interpretare retrospectivă a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, cât și o reconstrucție a experienței și suferinței umane din acest timp.

Prof. Rotzoll a explicat că sistemul psihiatric instituțional din Germania a rămas în mare parte neschimbat până la reforma psihiatrică din anii 1970. Mașinațiunile eutanasiei și sterilizării forțate, în care au fost implicați activ psihiatrii, prezintă o imagine întunecată a rolului psihiatriei în timpul erei naziste. Cercetările arată că peste 70.000 de pacienți au fost uciși în centrele de ucidere între ianuarie 1940 și august 1941, adesea fără a fi văzuți în persoană de un psihiatru.

Rolul psihiatriei

Psihiatria germană nu a fost doar un martor pasiv, ci și un participant activ la crimele național-socialismului. Aproximativ 296.000 de copii și adulți cu deficiențe mintale au fost uciși între 1933 și 1945, parte a unui plan cuprinzător de exterminare a persoanelor „inferioare”. Sunt discutate două poziții pe această temă: Una vede o discontinuitate între 1933 și 1945 și declară psihiatria victimă a constrângerilor politice, în timp ce cealaltă vorbește despre o continuitate a modelelor și a oamenilor înainte și după 1933 și subliniază contribuția activă a psihiatrilor.

Condițiile prealabile pentru aceste crime se aflau în darwinismul social și eugenia, care au început în secolul al XIX-lea. Igiena rasială a fost promovată politic în Republica Weimar, apelurile pentru „eutanasie” fiind formulate încă din anii 1920 de către filozofii Karl Binding și Alfred Erich Hoche. În 1933, a fost adoptată „Legea pentru prevenirea descendenților bolnavi ereditar”, care permitea sterilizarea forțată a persoanelor cu dizabilități și bolnave mintal.

Perioada postbelică și reevaluare

Zeci de mii de pacienți au murit nu numai din cauza crimelor active, ci și din cauza neglijenței sau neglijenței medicale în casele de bătrâni. Operațiunile de eutanasie nu au fost doar centralizate, ci și descentralizate, ceea ce a dus la noi crime în diferite unități. În ciuda crimelor larg răspândite și sistematice, mulți dintre medicii și psihiatrii implicați nu au fost niciodată aduși în fața justiției după război. În studiile medicale de la Nürnberg, doar câțiva, precum Karl Brandt și Viktor Brack, au fost condamnați la moarte.

Infracțiunile nu au fost tratate mult timp. Primele studii științifice despre rolul psihiatriei în național-socialism au fost începute abia în anii 1940, dar cercetările au început cu adevărat abia în anii 1960. Interacțiunea complexă a motivelor ideologice, a practicilor medicale și a crimei sistematice rămâne un capitol întunecat în istoria psihiatriei, care afectează nu numai comunitatea profesională, ci și societatea în ansamblu. Seria de prelegeri de la Universitatea din Heidelberg transmite o examinare aprofundată a acestor subiecte prin prelegeri și promovează înțelegerea contextului istoric și a tragediilor umane care au avut loc în instituțiile de psihiatrie.

Prelegerile din seria de prelegeri Ruperto Carola se desfășoară luni în sala de spectacole a Universității Veche. Înregistrările vor fi ulterior disponibile pe heiONLINE, portalul central al Universității Heidelberg. Această examinare continuă a istoriei psihiatriei este esențială pentru a menține vie memoria victimelor și pentru a învăța din trecut.